Ce trebuie sa stii despre consumul de alcool in diabet

Consumul de alcool este un subiect delicat pentru persoanele cu diabet. Chiar daca nu exista o interdictie explicita, totusi e bine sa fii atent la ce si cat consumi. Si e bine sa-ti asculti medicul in ceea ce priveste siguranta consumului de alcool. 

Ca regula generala, pentru persoanele sanatoase, trebuie sa stii ca femeile nu ar trebui sa consume mai mult de o bautura pe zi, iar barbatii nu mai mult de doua. O bautura inseamna 300 de ml de bere sau 150 de ml de vin sau 50 de ml de bauturi spirtoase.

Ce provoaca alcoolul in corp?

Pai in primul rand, consumul de alcool duce la scaderea imediata a glicemiei, fenomen care se mentine 24 de ore. De aceea, e bine sa-ti masori glicemia inainte de a consuma alcool. Si e bine s-o faci si inainte de a merge la culcare pentru a fi sigur ca totul e in regula (intre 100 si 140 mg/dL.) 

Scaderea glicemiei din cauza alcoolului poate semana cu starea de betie. De aceea, ai grija sa porti asupra ta un act care sa ateste ca ai diabet. Arata-l celor din jur daca nu te simti bine pentru ca acestia sa poata lua masuri. In plus, nu uita: hipoglicemia cauzata de consumul de alcool este rezistenta la tratamentul de urgenta cu glucagon.

Ce alte reguli trebuie sa respecti?

Dincolo de consultarea permanenta a medicului tau, mai sunt cateva reguli de care e bine sa tii cont daca vrei sa consumi alcool: 

- nu consuma niciodata pe stomacul gol, cand exista riscul sa ai glicemia scazuta. 

- bea cu inghitituri mici.

- fii prudent daca esti pe insulina sau medicamente care scad glicemia.

- nu uita sa bei multa apa ca sa te rehidratezi (alcoolul deshidrateaza).

- nu inlocui niciun aliment cu alcoolul in planul tau alimentar.

- nu uita sa alegi bauturi cat mai usoare, cu multa gheata.

- in cazul bauturilor combinate, opteaza pentru alcool cu bauturi fara zahar de tipul carbogazoaselor cu 0 calorii .

- nu conduce daca ai baut alcool, chiar si la cateva ore dupa ce ai consumat bautura respectiva.

- verifica in mod repetat glicemia, in orele urmatoare consumului de alcool, pentru a evita o hipoglicemie severa.

- daca ai consumat alcool in a doua jumatate a zilei sau seara, atunci inainte de culcare ar fi indicata o gustare suplimentara de glucide cu absorbtie lenta pentru a evita aparitia hipoglicemiei in cursul noptii sau in dimineata urmatoare.

- daca suferi de o afectare nervoasa din cauza diabetului, evita sa bei alcool.


Surse: Asociatia Americana de Diabet (diabetes.org) si din materialul de educatie Roche Diabetes Care Romania.

Inapoi la categorie

Citeste si
Ce trebuie sa stii despre grasimi
De ce e bine sa consumi proteine
Ce trebuie sa stii despre nutritie daca ai diabet
Hidratarea corecta a organismului cand ai diabet